|
Simbol al constiintei, al
echitătii.
Visul în care ne apar tribunale sau reprezentanti ai justitiei,
constituie un avertisment din partea subconstientului, care
semnalează că ne putem astepta să suportăm consecinte juridice
ca urmare a unei situatii, a unui proiect.
1
- Judecătorul, semnalează că am suferit sau am provocat un
prejudiciu si că se va face dreptate.
Realitatea se va stabili
în mod echitabil.
El mai poate arăta că ne putem astepta la
cunoasterea în detaliu a unei istorii scârboase, a unei afaceri
frauduloase, care va fi dezvăluită public.
2
- Avocatul, reprezintă domeniul argumentelor si atuurilor pe care
le avem pentru restabilirea adevărului, a dreptătii.
El se
referă la aspectul juridic al unui proiect care se dovedeste mai
grandios decât gândisem noi.
Trebuie să prevedem apărarea
drepturilor noastre.
3
- Notarul, evocă domeniul câstigului, al donatiilor, al
mostenirilor.
El determină, de asemenea, obligatia de a respecta o întelegere, un angajament, un contract.
4
- Politistul, indică respectarea normelor sociale, a exigentelor
autoritătii.
Vederea în vis a unui politist în uniformă
semnalează o urgentă pe planul sănătătii, pericolul de răniri
grave sau de boală, necesitând îngrijiri deosebite.
5
- A fi judecat
si condamnat de o curte de justitie, indică ce trebuie făcut pentru a ne ameliora
traiul.
Dacă echilibrul nostru psihic este nesigur, suntem "condamnati" la un tratament
pentru recăpătarea stabilitătii emotive.
6
- A compărea, în vis, în fata unei instante
judecătoresti, dacă acesta este cazul si în viata reală, anuntă rezultatul
demersurilor făcute până în prezent. |
|