Următoarele rânduri prezintă o expunere sumară a ideilor marelui psihiatru si psiholog elvetian C. G. Jung (1875-1961), a cărui operă si activitate în domeniul descifrării misterelor vietii onirice, au facut deja scoală.
Împreună cu Freud si Adler el face parte din " grupul  celor 3 mari ", cercetători de mare eruditie si inspiratie, care au revolutionat gândirea medicală în domeniul psihiatriei, punând bazele abordării moderne a activitătii psihismului uman si a pulsiunilor subconstientului. Elev, într-o primă fază, a lui Freud, el devine mai apoi prietenul si colaboratorul acestuia, fiind cucerit de teoria psihanalitică a marelui său profesor.
În anul 1913, se separă de maestrul său, fiind în dezacord cu materialismul exclusiv al ideilor acestuia.
Prin urmare fondează scoala de " psihologie analitică ", denumită astfel deoarece Freud, foarte afectat în urma rupturii de discipolul său favorit, îi interzice să folosească termenul de psihanaliză.
De o eruditie si o meticulozitate extraordinară, Jung se consideră un empiric, în sensul că rezultatele cercetărilor sale, au la bază ani lungi de verificare si studiu experimental.

Psihicul uman, care cuprinde ansamblul tuturor proceselor psihice constiente si inconstiente, este animat de o masă de energie psihică sau libido.
Dacă luăm în considerare cele trei planuri care alcătuiesc fiinta umană: corpul, sufletul si spiritul, putem să precizăm astfel functiile acestora:
Corpul - este partea materială, fizică a fiintei însufletite, care posedă pulsiuni instinctive animalice.
Sufletul - din punct de vedere psihologic, este un soi de personalitate interioară, posedând un complex delimitat de functii foarte net determinate în cadrul psihismului, care contine totalitatea proceselor constiente si inconstiente.
Spiritul - este principiul creator universal, sursă de energie si inteligentă.
Din punct de vedere psihologic, spiritul este substanta transformatoare care se activează în sânul creaturii umane; este aspectul dinamic al psihismului, care produce si face ordine în imaginile psihice în scopul de a permite priza de constiintă.

Notiunea de Spirit exprimă ansamblul vietii psihice în centrul căreia se află Dumnezeu, căci Dumnezeu ca principiu, ca notiune, este o manifestare a cărei perceptie se realizează prin intermediul psihismului si nu al perceptiei fizice. Cu alte cuvinte putem constata prezenta lui Dumnezeu prin intermediul psihismul nostru si nu prin perceptie fizică.
Sau: inima este cea care-l simte pe Dumnezeu, nu ratiunea, investigatia analitică.
Sensul vietii, asa cum este redat în cadrul gândirii religioase, evangelice (vezi Sf.Ioan), este de a descoperi si atinge " Împărătia lui Dumnezeu, care se află înlăuntrul nostru ".  În acelasi context, Dumnezeu este Spirit; acest Spirit Creator este Lumina care străluceste si luminează tenebrele întunericului, permitându-ne să atingem Spiritul adevărului, Lumina adevărului, Împărătia lui Dumnezeu.
Acest scurt periplu în lumea ideilor mistice, religioase, cuprinse în învătătura crestină, a fost necesar pentru că el dezvăluie esenta notiunii de priză de constiintă de sine, pe care o întâlnim în psihologia analitică a lui Jung.
Dar Jung insistă asupra faptului că " viata si spiritul sunt două puteri, sau două necesităti între care omul se află plasat ".
Spiritul îi dă Vietii sensul si posibilitatea unei dezvoltări, expansiuni, mai ample, dar Viata îi este indispensabilă Spiritului căci adevărul acestuia nu reprezintă nimic dacă acesta nu poate fi trăit, exprimat...
Fără Materie, Spiritul suflă în van, dar Spiritul este acela care pune în miscare, transformă si ordonează Materia primă a inconstientului.

Din întreaga masă de energie psihică, care constituie totalitatea sistemului nostru psihic, noi nu avem constiintă decât de o infimă parte.
Constientul este cel în centrul căruia tronează ego-ul, acest "eu" suficient si limitat.
Constientul este relatia între Eul nostru si continutul total al psihismului nostru, cu alte cuvinte există constient atâta timp cât Eul percepe această relatie.
Dar dincolo de zona constientului se află marele, insondabilul, nepătrunsul Inconstient, o zonă care înglobează tot continutul psihic al cărui raport cu Eul nu este perceptibil.
Spre deosebire de Freud ( care face din Ego centrul psihismului nostru, reducând inconstientul la " continuturi psihice refulate ", un fel de groapă de gunoi a constientului ), Jung consideră că există un ansamblu psihic care înglobează în egală măsură si constientul si inconstientul, deci incluzând în egală măsură ego-ul si ceea ce el numeste Sinele, eul fiind subordonat Sinelui.
Acest Sine este expresia prin care inconstientul caută sa se reveleze Ego-ului constient.
Sinele reprezintă Imago Dei, imaginea lui Dumnezeu, acea sământă de divinitate pe care orice fiintă umană o are înlăuntrul ei, acea Împărătie a lui Dumnezeu din lăuntrul nostru. Este cea mai înaltă intensitate de Viată, ideea pe care ne-o putem face despre Dumnezeu si Iubirea neconditionată.
De sesizat faptul că Iubirea neconditionată cuprinde o semnificatie aparte, proprie, diferită de ceea ce oamenii numesc în mod comun iubire.
Căci Dumnezeu este Iubire cu I mare, adică Iubire neconditionată.
Jung spune de altfel : " Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activitătilor omenesti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, si pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu..."

Atenuarea hegemoniei ego-ului asupra ansamblului psihismului si tendinta ca, printr-o lărgire a câmpului de constiintă, eul să se confunde cu Sinele, este sensul si telul Vietii, căci Sinele este expresia cea mai completă a acestor combinatii ale destinului, pe care cu un termen generic le numim Individ.
Această căutare permanentă a Sinelui se face prin intermediul religiei, căci: " Omul a avut dintotdeauna nevoie, pentru a înfrunta puterile lumii interioare, de suportul spiritual pe care l-a adus religia existentă la un moment dat...De când lumea si în orice loc de pe Pământ au existat clanuri totemice, comunităti de cult si organizatii religioase, care aveau toate drept scop să confere o formă ordonată izbucnirilor haotice din lumea instinctelor..."

Sinele este de asemenea un centru organizator de unde emană o actiune regulatoare si în acelasi timp, o sursă de imagini onirice. Putem spune că Sinele este un soi de ghid interior, distinct de personalitatea constientă, pe care nu-l putem sesiza decât prin intermediul analizei propriilor noastre vise si prin experienta personală directă.
Exact ca si în cazul misterelor antice, al mitologiilor si religiilor, atingerea acestui nucleu psihic este obiectivul principal al " psihologiei analitice ", dar procesul evolutiv se face predominant prin interpretarea limbajului simbolic al imaginilor din vis.

Pentru Jung inconstientul se împarte, la rândul său în două zone: inconstientul personal si inconstientul colectiv.

Inconstientul personal adună tot ceea ce am refulat si ce nu am reusit încă să percepem despre noi însine, începând de la nastere si până la vârsta actuală.
Continutul refulat al inconstientului personal îl reprezintă dorintele, temerile, si alte tendinte ale psihicului care sunt incompatibile cu ego-ul nostru, fie pentru că sunt prea infantile, prea penibile, sau pentru tot felul de alte ratiuni. Aceste " materiale " care figurează în inconstientul personal au ca principală caracteristică faptul că ar putea foarte bine să fie constiente, dar procesul de refulare le face să se situeze în zona inconstientă.

Inconstientul colectiv este zona din inconstient alcătuită din ansamblul instinctelor si a tot ce are legătură cu acestea, " imaginile primordiale " pe care Jung le numeste arhetipuri.
Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umană, în timp ce inconstientul personal este produsul experientelor personale.
Cu alte cuvinte, inconstientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în opozitie cu inconstientul personal care exprimă psihismul subiectiv.
Să stăruim putin asupra acestui termen, devenit instrument de bază în studierea psihologiei umane, la ora actuală - inconstientul colectiv.
El s-a format de-a lungul a milioane de ani de existentă si evolutie umană, în urma experientei ancestrale a acesteia, având rădăcinile în evenimentele preistoriei umanitătii si manifestându-se sub forma unui imens  " depozit psihic ", la care fiecare mileniu a adăugat noi straturi. Este ca o imagine care cuprinde întreaga trăire psihică a umanitătii, de la origini până în prezent.
Experientele reluate, repetate, din timpurile cele mai îndepărtate ale aventurii umane pe acest Pământ, s-au constituit într-o dimensiune suprapersonală, îmbrăcând un caracter de universalitate, dând astfel nastere unor " modele" , de tipul eroilor si zeilor mitologici, care sunt, de altfel, o proiectie arhetipală.
Este evident, deci, că la nivelul inconstientului colectiv, mitologia se confundă cu psihologia.

Un alt " instrument " pe care Jung îl introduce, cu deosebit succes, în studiul si analiza psihologiei umane este notiunea de arhetip.
El defineste acest concept ca fiind o formă psihică pe care nici un incident al vietii unui individ nu-l poate explica si care pare a fi o mostenire a spiritului uman universal.
Arhetipurile sunt centre încărcate energetic, ca un soi de precipitate a milioane de experiente imemoriale, si se traduc prin imagini sau teme simbolice, extrem de încărcate afectiv, pe care le întâlnim de-a lungul epocilor sau civilizatiilor, întrupate în mitologii, religii, legende, mistere initiatice, epopei, superstitii, obiceiuri, traditii, povesti din folclor, gesturi rituale, opere de artă, limbaj curent, viziuni, halucinatii si VISE.
Jung insistă asupra faptului că arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar  tendinta de a reprezenta aceste motive iar reprezentările pot fi diferite de la un individ la altul.
Ele se exprimă ca posibilităti de manifestare, de reprezentare mostenite, care preexistă în străfundurile inconstientului si sunt activate numai dacă o problemă din interiorul unui individ, sau din exterior, le declansează.
Sunt ca niste prezente permanente si eterne pe care constiinta le percepe sau le ignoră.
Arhetipurile sunt, pentru individ, la nivel mental, ceea ce instinctele sunt la nivel biologic.
Ele sunt forma si imaginea instinctului.
Ele revelează existenta inconstientului colectiv, care este ca un ocean pe care pluteste constiinta individuală.
Exemple de imagini arhetipale ar putea fi: Dragonul, Balaurul cu sapte capete,Vrăjitoarea cea rea, Bătrânul întelept, Pestisorul de aur, Făt - Frumos, Eroul salvator etc...
Motive arhetipale ar putea fi: Catostrofa Cosmică, Spirala care urcă, Coborârea în Infern etc..
Astfel Dumnezeu ar fi arhetipul Sinelui, potentialitatea realizării unitătii armonioase înlăuntrul fiecărui individ.
Este interesant de notat aici aprecierea pe care Jung o dădea artistului, acesta fiind un soi de preot al inconstientului, care prin opera sa pune în relatie viata constientă a concetătenilor săi cu arhetipurile care le populează inconstientul.
Fiind produsul si chintesenta trecutului, arhetipurile conditionează viitorul si în calitatea lor de simboluri, functionează ca intermediari si transformatori, în sensul că energia psihică trece de la o formă inferioară la o alta superioară.
În acest sens, întâlnirea cu arhetipurile generează fortă, liniste si bucurie, cu conditia să le sesizăm semnificatia, căci descoperindu-le valorile si întelegându-le, începem, putin câte putin, să devenim mai liberi, mai autonomi.
Arhetipul, întrucât transcede constiinta, este de esentă metafizică.

Spre deosebire de Freud, care consideră că eul este centrul personalitătii, pentru Jung inconstientul precede constiinta, care este ca un fel de emanatie a masei energetice inconstiente.
Egoul, eul personal, preexistă în inconstient, precum o sământă în Pământ si se dezvolă progresiv, încetul cu încetul. La început este vulnerabil si slab, simtindu-se permanent amenintat de a fi înghitit în masa inconstientului, pentru ca apoi, cu timpul si experienta, prin lărgirea treptată a câmpului de constiintă să devină din ce în ce mai ferm, odată cu rationalizarea, constientizarea si stăpânirea propriilor reactii inconstiente.
Este extrem de dificil să ne dăm seama de reactiile noastre inconstiente.
Dacă, în ceea ce priveste reactiile noastre constiente, este destul de simplu să le sesizăm, nu putem spune acelasi lucru despre reactiile inconstiente.
În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamă, simptomul.
Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta.
O pulsiune este o fortă, un puseu, un impuls nestăpânit al unei tendinte organice sau psihice.
De exemplu frigiditatea sau impotenta sunt simptomuri ale pulsiunilor sexuale care nu se pot elibera.
Bulimia este un simptom al unor frustatii afective.
Simptomul este un semnal de alarmă care ne avertizează că ceva esential nu este în regulă, sau este în dezacord, în ceea ce priveste atitudinea noastră constientă si că se impune o lărgire a câmpului de constiintă.
Dacă dezacordul între vointa constientă si pulsiunile inconstiente afectează grav capacitatea de adaptare atât la lumea trăirilor interioare cât si la mediul exterior, atunci este vorba de o nevroză, care presupune recurgerea la psihoterapie, în scopul de a restaura echilibrul psihic.
Aceste procese inconstiente, cu întreg continutul lor, pozitiv sau negativ, sunt încărcate cu o mare fortă emotională si poartă numele de complexe de natură afectivă, sau mai pe scurt complexe.
Complexul este deci un mănunchi de tendinte inconstiente dotate cu o mare fortă emotională.
Complexele se manifestă ca niste energii de sine stătătoare, caracterizate prin autonomie, independentă si capacitatea de a se manifesta liber în sânul psihismului uman, iesind la iveală pe neasteptate, fără a putea fi subordonate vointei constiente.
Când un complex invadează constientul cu întreaga lui încărcătură afectiv - emotională nu mai este eul constient cel care decide ci complexul este cel care ia frâiele în stăpânire.
Forta acestuia este teribilă si reaproprierea controlului constient este o muncă dificilă care necesită o analiză minutioasă a psihicului individual, cu atât mai mult cu cât, de regulă, la forta complexului se adaugă sentimente de inferioritate si culpabilitate.

Fiecare om poartă în societate o " mască ", în scopul de a răspunde exigentelor mediului social în care se derulează existenta acestuia la un moment dat.
Această mască ascunde componentele profunde ale personalitătii sale, având drept scop de a permite individului să proiecteze o imagine ideala - pe care acesta si-o face despre el însusi si pe care vrea să o răspândească în jur  - pentru conservarea prestigiului pe care doreste să-l afiseze în ochii proprii si în ochii altora.
Cuvântul persona vine din latină însemnând mască de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologică, pentru a desemna masca pe care o afisează oamenii când vor să " joace un rol în societate ".
Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate si de a-si confectiona rolul dorit, în functie de circumstante.
Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiectie a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.
Acest dezacord naste un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului si persona ( imaginea fortată a măstii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.
Unii oameni acordă atâta importantă rolului lor social, identificând Persona cu o functie de prestigiu, încât fără să-si dea seama devin ei însisi Functia.
Ei ajung să umfle importanta imaginii încercând astfel să flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc.
Persona nu se manifestă doar legat de statutul profesional.
În permanentă oamenii actionează de asa natură încât să crească în propriii ochi sentimentul propriei valori, impresionând societatea din jur si alimentând continuu orgoliul si suficienta propriului ego.
Împotriva acestei fatade care ne face robii conventiilor sociale,sacrificându-ne firescul natural al calitătilor umane, se pare că singurul antidot rămâne simtul umorului, râsul sănătos, care răstoarnă scara valorilor, punând lucrurile la locul lor.
Altfel, confuzia generată de conflictele interioare pe care le naste Persona duc inevitabil la depresiunea nervoasă.

Un arhetip care personifică partea cea mai arhaică si mai obscură a psihismului uman si care constituie zona cea mai joasă a personalitătii, este Umbra.
Jung spune: " crusta noastră de civilizatie ascunde un soi de brută cu aspect preistoric..."
Tot ce este mai primitiv, mai bestial si violent în natura umană este atributul Umbrei.
Această figură arhetipală care sălăsluieste în tenebrele inconstientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendintelor constiente sau care nu au fost trăite ca experiente concrete. Ea este compusă din două aspecte ale psihismului uman.
Pe de o parte semnifică zona psihică cea mai putin evoluată, mai întunecată, prin raportarea la normele morale ale unei constiinte civilizate. Pe de altă parte este suma tuturor defectelor, slăbiciunilor, tendintelor nefaste, care sunt respinse de către ego-ul individului.
Aspectul terific al Umbrei, care se revelează în vise sub forma unor aparitii detestabile, diabolice, dusmănoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe si dezlăntuite, care populează straturile cele mai frustre din profunzimile  insondabile ale inconstientului.
Arhetipul Umbrei este personalizat de către Diavol, cel care dezbină, cel care tentează...
Este într-un fel opusul arhetipului Sinelui, simbolizat prin Dumnezeu, cel care uneste armonios fiinta umană.
Această violentă intrinsecă aspectelor cele mai reprobabile si josnice ale personalitătii individului, egoismului cel mai acerb, barbariei si sadismului, orgoliului mistuitor si vindicativ, se dezlăntuie la nivel colectiv cu ocazia războaielor nimicitoare, desfăsurare oarbă de ură distructivă.
Dar ea este prezentă, de asemenea, în viata de zi cu zi , în conflictele familiale, la locul de muncă, în viata politică, disputele religioase, etc, unde dorinta de dominatie, de aservire si pofta nesăbuită de putere sunt expresia acelorasi pulsiuni obscure ale primitivismului unei naturi psihice neevoluate Umbra, pe care o purtăm cu totii în adâncul fiintei noastre, este partea din noi care trebuie prelucrată, materialul brut care supus procesului de analiză si transformare, ne obligă să iesim din propria ignorantă si permite, în final, ca urmare a prizei de constiintă,   evolutiei să se desfăsoare.
Căci evolutia este tocmai acest drum de la tenebre inconstientului spre lumina constiintei.

Psihologia profunzimilor a lui Jung, pune în evidentă un alt aspect al psihismului uman: energia psihică - libidoul - este bisexuată.
Natura umană, în esenta sa, este bisexuată, ea contine în egală măsură principiul feminin si masculin care coexistă si se manifestă în interrelatie în cadrul aceluiasi individ.

Principiul Masculin, corespunde Logosului creator, este principiul activ, rational, care prin analiză logică si constructivă, estimează, critică si organizează atât valorile materiale cât si cele spirituale.
Prin vointă si initiativă, diferentiază, ordonează si clarifică elementele constitutive ale lumii interioare si exterioare entitătii individuale.
El permite accesul la lumina unei Cunoasteri superioare.

Principiul Feminin, corespunde Erosului instinctiv, este principiul pasiv, irational,sentimental, sensibil.
Exprimând pasiuni arzătoare si emotii năvalnice poate perturba realizarea proiectelor.
Poate conduce la gelozii devastatoare dar si la împlinirea Iubirii fără limite.

Principiul feminin trăieste experienta, cel masculin o întelege.
În exces, principiul feminin duce la întunecarea ratiunii si a gândirii, în timp ce, principiul masculin în exces, duce la incapacitatea de a resimti fluxul emotional.
Iubirea fără intelect este incoerentă si perturbatoare, intelectul fără iubire este steril si abstract.
Iubirea are nevoie de intelect pentru a fi călăuzită si canalizată benefic, intelectul are nevoie de iubire pentru a înflori si a se manifesta creator. 
Evolutia presupune îmbinarea armonioasă a celor două principii: a Logosului si a Erosului.

Jung arată că, desi bărbatul se percepe ca masculin în plan constient, el are în structura sa inconstientă o componentă feminină, la fel femeia, care la nivel constient se percepe feminină, posedă o componentă masculină în structura sa inconstientă.
El denumeste Anima zona inconstientă a bărbatului si Animus sfera inconstientă a femeii.

Sexualitatea, care se exprimă în vise prin imagini extrem de frecvente si semnificative, este mai degrabă o expresie simbolică a uniunii acestor două polarităti care tind spre îngemănare armonioasă si nu trebuie luată explicit, ca expresie a uniunii fizice bărbat - femeie.

Din cauză că bărbatul tinde să reprime aspectul său feminin iar femeia să refuleze aspectul său masculin, conflictele si tensiunile care se nasc la nivel inconstient duc la tulburări psihice care pot lua forma nevrozelor.
Si în acest caz, visele îsi afirmă rolul defulator, orientativ si într-o oarecare măsură curativ.

Jung spune că el nu posedă o teorie personală în ceea ce priveste visele.
Mai curând el este un creator de teorii, metode si tehnici care pot fi aplicate, cu mai mult sau mai putin succes, la analiza si explicarea viselor.
Pentru el o interpretare este  bună atâta timp cât ea provoacă o reactie asupra celui care este  implicat în analiza propriilor vise, iar această reactie poate să ducă la o ameliorare în bine a vietii acestuia.
În loc să se simtă izolat, victimă a destinului, marcat prin suferintă, individul realizează că " în nici un caz nu este singur într-o lume străină în care nimeni nu întelege nimic ci că apartine marelui fluviu al umanitătii istorice, care a trăit, de nenumărate ori, ceea ce el consideră ca o singularitate exclusiv personală si patologică...Suferinta sa este suferinta întregii umanităti, nu o suferintă personală, care izolează, ci o durere lipsită de amărăciune care-l leagă de toti oamenii..."
" Individul este singura realitate ", cu alte cuvinte: trebuie să interpretăm visele nu numai la nivel de obiect, dar si la nivel de subiect, căci, în final, orice vis este visătorul însusi, fiecare element al visului apartine ansamblului psihic al celui care visează.
" Nici o imagine simbolică nu poate avea o semnificatie universală si absolut fixă ".
Prin visele noastre luăm contact cu un proces, un aspect al inconstientului nostru, ceea ce ne permite să realizăm priza de constiintă, să ne cunostem pe noi însine.
Rolul visului este dublu: el este un agent de legătură între constient si inconstient dar este si un agent transformator, permitându-ne să ne modificăm felul de a fi, în urma perceperii unor activităti psihice de care înainte nu aveam cunostintă.
Spre deosebire de Freud, el crede că, a reduce toate visele la nivelul unor dorinte refulate, este nu numai contrar spiritului stiintific, dar această metodă poate să fie chiar dăunătoare integritătii psihice a pacientului.
El se interesează, mai degrabă, de continutul manifest al viselor, adică de ceea ce visele vor să spună, nu de ceea ce ele vor să ascundă.
Orice vis poate să ne deschidă o poartă spre lumea gândurilor ascunse care ne tulbură.
Întrebându-se la ce servesc visele, Jung  relevează câteva lucruri interesante: în primul rând nu toate visele sunt în legătură cu refulările sexuale, cum postula Freud. Unele au o semnificatie literală: de exemplu visăm despre mamă si visul este chiar în legătură cu persoana mamei.
De asemenea Jung caută să descopere dacă un anumit element al visului, persoană sau obiect, nu reprezintă o anumită parte a celui care visează: zâna din povesti poate să exprime, de pildă, un aspect nestiut al personalitătii acestuia, intuitia sa, de exemplu.
Un aspect mai dogmatic al analizei jungiene este importanta pe care o dă acesta aducerii mesajului visului în prezent. De pildă dacă o persoană a suferit în copilărie o traumă, aceasta se va manifesta în viata prezentă apărând, pe neasteptate, în vis. Complexul pe care individul îl poartă încă din copilărie, îsi cere dreptul de a se exprima, realizând acest lucru prin intermediul visului.
Viziunea lui Jung despre inconstient este radical diferită de cea a lui Freud.
Inconstientul este un ghid, un prieten, un sfătuitor.
Asa cum, în plan fizic o rană se cicatrizează de la sine, organismul uman tinzând spre integritatea corporală, tot astfel el tinde spre sănătatea psihică, iar inconstientul este permanent prezent pentru a aranja lucrurile. El ne indică ce anume trebuie reparat în planul psihismului uman si trece la actiune, cicatrizând ranile sufletesti, erorile vietii de zi cu zi.
" Functia generală a visului este de a încerca să restabilească echilibrul nostru psihologic cu ajutorul materialului oniric, care, într-o manieră foarte subtilă, reconstituie echilibrul psihismului nostru, în ansamblul său ".
O altă functie a visului, pe lângă aspectul său compensator,este ceea ce Jung numeste functia prospectivă. Visele ne dau indicatii asupra unor planuri pe care le avem într-un viitor foarte apropiat, indicatii care par uneori profetice. Ele se bazează pe informatii înregistrate în inconstient.
Asa cum putem prezice timpul probabil cu ajutorul a numeroase informatii pe care le primim de la tot felul de aparate stiintifice care depăsesc capacitătile perceptiei fizice omenesti, tot astfel visele dau indicatii despre posibile evenimente viitoare, prin analiza informatiilor stocate în inconstient, care depăsesc cu mult informatiile ajunse la nivelul constient al omului.
În ceea ce priveste capacitatea oamenilor de a întelege mesajele viselor, Jung este convins că acest lucru e pe deplin posibil.
El crede că oricine poate să înteleagă propriile vise, prin el însusi, fără a recurge la ajutor dinafară, gândind, analizând, interpretând, imaginile care se afisează pe ecranul personal în fiecare noapte.
De altfel el este autorul unei tehnici care rămâne de actualitate si care constă în dialogul cu propriile imagini din vis.
Interpretarea viselor se face printr-o asociatie de idei dirijate, adică " asociatiile vor fi canalizate si limitate la periferia imediată a visului ca si la elementele care sunt în raport direct cu acesta ", spre deosebire de psihanaliza lui Freud, care era adeptul asociatiei de idei libere.
Supletea metodei de interpreare a viselor a lui Jung, face ca ea să rămâna foarte actuală si utilă, fiind un model de analiză pertinentă si documentată.